Reflexele primare – rădăcina nevăzută a învățării și comportamentului

Cum influențează reflexele neintegrate atenția, emoțiile și dezvoltarea copilului

Uneori, în cabinet, părinții îmi spun că nu mai știu ce să facă. Copilul lor nu poate sta locului, obosește repede, se foiește, se lovește, se sperie ușor sau trece brusc de la râs la plâns.

„Am încercat tot – reguli, explicații, activități, chiar și pedepse – dar nimic nu pare să funcționeze.”

De multe ori, în spatele acestor comportamente nu stă lipsa de voință sau motivație, ci un corp care lucrează încă la un nivel primar de supraviețuire.

Ce sunt reflexele primare

Reflexele primare sunt primele reacții automate ale corpului uman. Ele apar încă din viața intrauterină și sunt prezente la toți bebelușii sănătoși. Suptul, prinderea cu palma, tresărirea la zgomote puternice, întoarcerea capului spre atingere , toate acestea sunt reflexe care îl ajută pe copil să se adapteze la viață, să se hrănească, să se miște, să descopere lumea.

Pe măsură ce sistemul nervos se maturizează, aceste reflexe ar trebui să se stingă treptat, fiind înlocuite de mișcări voluntare, controlate conștient. Ele nu dispar complet, ci se integrează, devenind parte din mecanismele naturale de adaptare.

Atunci când din diverse motive (sarcini dificile, travalii rapide, lipsa mișcării în primii ani, boli, stres sau imaturitate neurologică) reflexele nu se integrează complet, corpul continuă să reacționeze automat ca și cum ar fi încă în perioada de supraviețuire.

Cum se vede asta în viața de zi cu zi

Reflexele neintegrate pot influența comportamentele, atenția, limbajul, emoțiile și chiar modul în care copilul învață.

Sunt copii care par mereu în mișcare, care se ridică din scaun, se împiedică, se lovesc des sau apasă prea tare pe creion. Alții par visători, pierduți în gânduri sau se sperie ușor de zgomote.

Unii nu suportă etichetele hainelor, lumina puternică, sunetele bruște. Alții trec de la calm la furie într-o secundă, fără motiv aparent.

Toate acestea pot fi expresii ale unor reflexe care nu s-au integrat.

Corpul trimite semnale de stres iar copilul reacționează fără să poată controla aceste impulsuri. Nu este răzvrătire, ci o reacție biologică.

De ce contează integrarea reflexelor

Reflexele sunt primele forme de comunicare dintre corp și creier.

Ele construiesc punțile neuronale care, mai târziu, vor susține echilibrul, coordonarea, atenția și controlul emoțional.

Atunci când sunt integrate, creierul eliberează energie pentru sarcini superioare: gândire, limbaj, învățare, reglare emoțională.

Dar când rămân active, o parte din energie se irosește pe reacții automate.

Un copil cu reflexe neintegrate nu poate sta liniștit nu pentru că nu vrea, ci pentru că sistemul lui nervos îl împinge să se miște.

Un copil care tresare la fiecare zgomot nu este sensibil, ci trăiește într-o alertă constantă.

Un copil care obosește repede nu este leneș, ci se află într-un dezechilibru între cerințele mediului și resursele proprii.

Cum se lucrează în terapie

Integrarea reflexelor nu se face prin exerciții intelectuale, ci prin mișcare.

Terapia implică reluarea, în mod ghidat, a etapelor motorii din primele luni de viață: balans, târât, rostogolire, coordonare bilaterală, mișcări ritmice.

Aceste exerciții reactivează zonele profunde ale creierului, întărind legătura dintre trunchi și cortexul superior.

În cabinet, văd mereu același proces: mai întâi corpul se organizează, apoi comportamentul se liniștește.

Un copil care nu suporta etichetele hainelor începe să le tolereze.

Un copil care se ridica mereu de la masă reușește, în timp, să stea concentrat.

Un altul, care vorbea precipitat și sacadat, își regăsește ritmul respirației și al cuvintelor.

Când corpul își găsește ordinea, mintea se eliberează.

Ce puteți face acasă

Primul pas este observarea. Priviți copilul nu doar în ceea ce face, ci și cum o face.

Uitați-vă la postură, la echilibru, la modul în care se mișcă, la felul în care reacționează la stimuli.

Dacă pare tensionat, dacă evită anumite mișcări sau dacă are reacții exagerate, luați în calcul o evaluare.

Apoi, oferiți-i cât mai multă mișcare liberă: jocuri care implică tras, împins, sărit, târât, balans.

Activități care stimulează sistemul vestibular și proprioceptiv.

Mișcarea zilnică nu doar consumă energie, ci o reglează.

Evitați să forțați autocontrolul atunci când corpul nu e pregătit pentru el.

Când reflexele sunt active, copilul nu poate sta locului prin simpla voință, la fel cum un adult nu poate adormi doar pentru că își spune „trebuie să dorm”.

Când e nevoie de ajutor

Uneori, semnele sunt subtile. Alteori, ele devin evidente odată cu începerea școlii, când copilul trebuie să stea mai mult, să se concentreze și să-și coordoneze mișcările fine.

Dacă obosește rapid, dacă refuză activitățile care implică scris, dacă pare constant agitat sau frustrat, merită investigat nivelul de integrare a reflexelor.

Evaluarea și terapia pentru reflexe neintegrate nu înseamnă diagnosticare medicală, ci o înțelegere mai profundă a felului în care corpul sprijină învățarea.

Este o cale de a ajunge la esență: la cum funcționează creierul, cum se organizează mișcarea și cum se construiește încrederea în propriul corp.

În concluzie, reflexele sunt ca niște rădăcini nevăzute. Dacă ele nu sunt bine ancorate, tot ce crește deasupra – limbajul, atenția, emoțiile – se clatină.

De aceea, în terapie, ne întoarcem mereu la corp. Nu pentru că este mai important decât mintea, ci pentru că el o susține.

Când un copil se liniștește, când devine mai atent, când începe să respire mai adânc și să se joace cu bucurie, știu că reflexele lui au început să se așeze.

Și atunci, învățarea devine posibilă, emoțiile se reglează, iar comportamentul capătă sens.

Când corpul se reglează, mintea se deschide.

Acolo începe adevărata creștere.

Să îți fie de folos aceste informații!