Când mișcarea vorbește: legătura dintre motricitate, limbaj și gândire

Cum se formează conexiunile invizibile care transformă mișcarea în cuvânt și gând

În fiecare zi, în cabinet, văd copii care vorbesc puțin dar se mișcă mult.

Unii par să nu audă cerințele, alții se pierd în detalii, alții nu reușesc să spună ceea ce gândesc.

Și, aproape întotdeauna, părinții se întreabă același lucru: de ce nu vorbește? De ce nu se concentrează? De ce nu înțelege instrucțiunile simple?

Răspunsul în multe cazuri, nu se află în zona limbajului, ci în corp.

În felul în care copilul se mișcă, își organizează mișcarea și își simte corpul în spațiu.

Limbajul se construiește din mișcare

În primii ani de viață, creierul copilului se dezvoltă prin mișcare.

Fiecare etapă motorie, ridicarea capului, rostogolirea, târâtul, mersul în patru labe, statul în picioare activează rețele neuronale care vor susține ulterior vorbirea, atenția, gândirea și autocontrolul.

Mișcarea nu este doar un exercițiu fizic, ci o formă de stimulare neuronală.

Când copilul se târăște, își coordonează ambele emisfere cerebrale.

Când se rostogolește, învață să-și planifice acțiunea.

Când prinde o minge, dezvoltă coordonarea ochi–mână care va susține mai târziu cititul și scrisul.

Corpul devine astfel primul limbaj al copilului.

Înainte să poată vorbi, el „spune” prin gesturi, posturi și mișcări tot ceea ce creierul lui experimentează.

Legătura dintre motricitate și limbaj

Limbajul are o componentă motorie foarte clară.

Pentru ca un copil să poată vorbi clar, are nevoie de control fin asupra mușchilor feței, limbii și gâtului dar și de coordonare respiratorie și de o bună percepție auditivă.

Toate aceste funcții se bazează pe rețelele motorii dezvoltate prin mișcările corpului.

De aceea, un copil care nu se târăște suficient, care merge devreme fără să fi experimentat alte etape sau care este prea mult ținut în scaune și premergătoare, poate avea ulterior dificultăți în coordonarea motrică fină a aparatului verbal.

În terapie, observ deseori că atunci când începem să lucrăm prin exerciții de mișcare ritmică, balans, coordonare bilaterală, apare o schimbare și în limbaj.

Copilul devine mai prezent, începe să imite, să vocalizeze, să răspundă la stimuli.

E ca și cum corpul ar fi deschis o poartă către comunicare.

Cum se leagă mișcarea de gândire?

Mișcarea activează nu doar mușchii, ci și circuitele cerebrale responsabile de atenție, planificare, anticipare și memorie.

Fiecare gest voluntar implică decizii și secvențialitate iar acestea sunt exact procesele necesare gândirii logice.

Copilul care se cațără, de exemplu, trebuie să-și planifice acțiunea: unde pune piciorul, ce urmează, cum se menține în echilibru.

Aceste micro-decizii antrenează cortexul prefrontal, sediul gândirii abstracte.

De aceea, mișcarea nu e o activitate separată de învățare, ci o condiție pentru ea.

Corpul pregătește creierul să gândească.

Când corpul și mintea nu lucrează împreună

Unii copii par să aibă o gândire bună dar nu reușesc să o exprime.

Alții înțeleg dar nu pot rămâne atenți suficient de mult pentru a duce o sarcină până la capăt.

În multe cazuri, cauza se află într-o deconectare între corp și creier, reflexe neintegrate, lipsă de coordonare, hipersensibilitate senzorială.

Atunci când aceste sisteme nu funcționează sincron, copilul obosește repede, se frustrează, renunță ușor. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că mintea lui nu are sprijinul fizic de care are nevoie.

Cum putem sprijini dezvoltarea prin mișcare?

– Încurajați mișcarea zilnică liberă, fără scop precis: alergat, sărit, cățărat, balans, joc cu mingea, dans.

– Includeți jocuri de coordonare: prinde mingea cu ambele mâini, trece-o pe sub picioare, rostogolește-te, sari peste obstacole.

– Implicați copilul în activități ritmice: bătaia din palme pe ritm, lovitul tobei, mersul sincron cu un adult. Ritmul este liantul dintre mișcare, limbaj și atenție.

– Limitați timpul petrecut în poziții fixe. Corpul care stă prea mult nemișcat se închide iar odată cu el se rigidizează și gândirea.

De ce în terapie ne întoarcem mereu la corp?

În lucrul cu copiii, indiferent de dificultatea cu care vin – întârziere de limbaj, tulburări de învățare, anxietate, comportamente opozante – punctul de plecare este aproape întotdeauna corpul.

Prin mișcare, reorganizăm ceea ce s-a pierdut sau sărit pe parcursul dezvoltării.

Am văzut copii care au început să vorbească mai clar după exerciții de balans și respirație.

Am văzut copii care s-au liniștit emoțional după câteva luni de activare senzorială.

Și am văzut cum, odată ce corpul s-a echilibrat, gândirea și limbajul s-au legat natural.

În concluzie, mișcarea vorbește înaintea cuvintelor.

Ea construiește drumurile pe care mai târziu, gândirea și limbajul vor circula.

Un copil care se mișcă liber, care explorează, care cade și se ridică, își dezvoltă nu doar corpul, ci și mintea.

Înainte să cerem unui copil să gândească, să se concentreze sau să spună clar ce simte, e bine să-l privim cum se mișcă.

Acolo, în mișcarea lui, se află începutul tuturor cuvintelor.

Să îți fie de folos aceste informații!