Cand copilul nu vorbeste. De ce in apraxie si dispraxie evaluarea logopedica nu este suficienta

Unul dintre primele lucruri pe care le observa parintii atunci cand dezvoltarea copilului nu urmeaza ritmul asteptat este limbajul. Copilul spune putine cuvinte, pronunta greu, evita sa vorbeasca sau nu reuseste sa imite sunetele. In mod firesc, primul specialist cautat este logopedul.

Este un pas corect. Logopedul este specialistul care lucreaza cu articulatia sunetelor, dezvoltarea limbajului si corectarea tulburarilor de pronuntie. In multe situatii, terapia logopedica rezolva dificultatile aparute.

Exista insa si cazuri in care problema nu este doar la nivelul pronuntiei. In tulburari precum apraxia verbala sau diferitele forme de dispraxie, dificultatea de limbaj este doar partea vizibila a unei organizari neurologice mai complexe.

Copilul nu are doar o problema de a spune cuvintele. El are dificultati in planificarea si organizarea miscarilor necesare pentru vorbire.

Vorbirea este o actiune motorie foarte complexa

Pentru un adult, vorbirea pare un proces automat. In realitate, pentru a spune un singur cuvant, creierul trebuie sa coordoneze o succesiune extrem de precisa de miscari.

Sunt implicate simultan:

• respiratia

• vocea

• pozitionarea limbii

• miscarea buzelor

• miscarea mandibulei

• coordonarea ritmului si a secventei sunetelor

Toate aceste miscari sunt organizate de sistemul nervos central in fractiuni de secunda.

In apraxie sau dispraxie, muschii nu sunt paralizati si nu exista o problema de forta musculara. Copilul poate mesteca, poate inghiti si poate face unele miscari spontane ale limbii sau buzelor.

Dificultatea apare la nivelul planificarii motorii. Creierul nu reuseste sa organizeze corect secventa de miscari necesara pentru producerea sunetelor si a cuvintelor.

Din acest motiv, copilul poate sa inteleaga limbajul, sa isi doreasca sa comunice, dar sa nu reuseasca sa produca sunetele asa cum ar vrea.

De ce parintii observa mai intai limbajul

Limbajul este primul semnal vizibil pentru parinti. Cand copilul nu vorbeste sau foloseste foarte putine cuvinte, ingrijorarea apare rapid.

Totusi, in multe cazuri de apraxie sau dispraxie, exista si alte semne care apar mai devreme sau in paralel cu dificultatea de limbaj.

Parintii sau educatorii pot observa:

• copilul pare stangaci in miscari

• dificultati de coordonare

• dificultati in executia unor miscari la cerere

• probleme de suflat sau control al respiratiei

• dificultati de imitatie motorie

• atentie instabila

• oboseala rapida in activitati

  
  

Aceste semne nu sunt intotdeauna evidente la prima vedere, dar ele indica o organizare neurologica inca imatura.

Limbajul este legat de intregul corp

Una dintre cele mai frecvente erori in intelegerea dezvoltarii copilului este ideea ca limbajul este o functie izolata.

In realitate, limbajul este strans legat de dezvoltarea motrica, senzoriala si cognitiva.

Pentru ca un copil sa vorbeasca, are nevoie de:

• control respirator

• postura stabila

• tonus muscular adecvat

• coordonare intre diferite parti ale corpului

• capacitate de imitatie

• organizare neurologica a miscarilor

  
  

Toate aceste elemente sustin dezvoltarea vorbirii.

Atunci cand unul sau mai multe dintre aceste mecanisme nu functioneaza eficient, limbajul poate fi afectat.

De ce este necesara evaluarea psihologica

In cazul suspiciunii de apraxie sau dispraxie, evaluarea logopedica este importanta, dar de multe ori nu este suficienta.

Este nevoie de o evaluare psihologica complexa care sa analizeze dezvoltarea copilului in ansamblu.

Aceasta evaluare urmareste mai multe domenii:

• nivelul dezvoltarii cognitive

• intelegerea limbajului

• motricitatea fina si grosiera

• planificarea motorie

• capacitatea de imitatie

• atentia si autoreglarea

• interactiunea sociala

• modul in care copilul rezolva sarcini si invata lucruri noi

Prin aceasta evaluare se poate intelege mai clar care este cauza dificultatii si ce tip de interventie este necesar.

De ce terapia logopedica nu este intotdeauna suficienta

In multe cazuri, terapia logopedica clasica se concentreaza pe sunete si cuvinte.

Pentru un copil cu apraxie sau dispraxie, acest lucru poate fi dificil daca sistemul motor nu este suficient organizat.

De aceea, interventia eficienta este de obicei una integrata. Pe langa terapia logopedica, copilul poate avea nevoie de terapii care sustin organizarea neuromotorie.

Acestea pot include exercitii de coordonare, stimulare senzoriala, integrarea reflexelor primare, reorganizarea respiratiei sau dezvoltarea controlului postural.

Cand corpul invata sa se organizeze mai bine, vorbirea devine mai usor de produs.

Ce este important pentru parinti sa stie

Pentru parinti poate fi surprinzator sa afle ca o dificultate de limbaj are legatura cu motricitatea sau coordonarea.

Dar dezvoltarea copilului functioneaza ca un sistem. Fiecare functie o sustine pe cealalta.

Un copil nu vorbeste doar cu limba. Vorbirea implica intregul corp si modul in care sistemul nervos organizeaza miscarile.

Vestea buna este ca dezvoltarea copilului este foarte plastica. Creierul are o capacitate mare de reorganizare, mai ales in primii ani de viata.

Atunci cand evaluarea este corecta si interventia incepe devreme, copiii cu apraxie sau dispraxie pot face progrese importante.

Important este sa privim copilul in ansamblu, nu doar simptomul care se vede la suprafata. Limbajul este doar o parte a unei dezvoltari mult mai complexe.