Când sunetele dor și hainele pișcă. Despre grădiniță, simțuri care se revoltă și reflexe care nu vor să plece

Unii copii intră pe ușa grădiniței și par că au mai fost acolo într-o viață anterioară. Se așează la masă, zâmbesc educatoarei, se apucă de construit.

Alții plâng din parcare, se agață cu toată forța de gâtul părinților, se sperie de fluierul doamnei, nu suportă scaunele, mâncarea sau jucăriile cu textură ciudată.

Pentru ei, lumea e o avalanșă de sunete, culori, mirosuri, reguli și atingere. Și totul doare. Sau sufocă. Sau încurcă.

Nu, nu sunt răsfățați. Nu sunt nepoliticoși. Nu sunt leneși sau obraznici. Sunt copii cu tulburări de procesare senzorială sau cu reflexe primitive neintegrate. Iar corpul lor funcționează altfel.

Ce înseamnă asta?

Înseamnă că simțurile lor nu filtrează bine informațiile. Că o haină care pentru noi e moale pentru ei poate fi foarte deranjantă. Că sunetele din clasă pentru ei sunt asurzitoare. Că o atingere blândă le poate da fiori de panică. Sau că se mișcă mereu pentru că au în corp reflexe din perioada de bebelușie care nu s-au stins.

Copilul care se lovește de colegi, nu suportă să stea jos, nu ascultă, nu mănâncă, pare neatent sau hiperactiv uneori doar se apără. Nu de ceilalți ci de propriul lui corp.

Și grădinița devine câmp de luptă.

Dar uite partea frumoasă: se poate lucra cu asta. Se poate recupera. Se poate înțelege. Există exerciții, adaptări în rutină, gesturi zilnice care pot face o diferență uriașă.

De ce îți spun toate astea acum?

Pentru că am pregătit o surpriză. Un dar pentru părinții care au copii mici, la început de drum, cu întrebări, cu frici, cu semne care nu se leagă. O resursă valoroasă care o să te ajute să înțelegi cum funcționează copilul tău și cum îl poți sprijini fără să te pierzi pe tine.

Detalii, în curând!

Până atunci, amintește-ți: niciun copil nu se comportă așa doar ca să ne enerveze. Uneori, ce pare un moft, e doar un strigăt tăcut al sistemului nervos.

Și când începem să ascultăm și să înțelegem, se întâmplă lucruri bune.