Copilul isi pregateste vorbirea inca dinainte de a se naste
Primul "mama" apare mult dupa primele miscari ale gurii. Inca din burtica, bebelusul inghite lichid amniotic si face miscari de supt. Muschii si circuitele nervoase care participa la aceste activitati vor avea un rol si in folosirea gurii dupa nastere.
Apoi, zi dupa zi, copilul asculta, priveste, suge, zambeste si scoate sunete. Descopera ce poate face cu buzele, cu limba si cu vocea. Vorbirea se dezvolta prin aceste experiente, impreuna cu intelegerea si dorinta de a comunica.
De aceea, la o evaluare logopedica, discutam si despre respiratie, alimentatie si felul in care copilul isi foloseste corpul. Toate ne ofera informatii despre abilitatile lui si despre sprijinul de care are nevoie.
Din burtica pana la prima masa
In timpul sarcinii, miscarile de inghitire si de supt apar treptat si devin mai bine organizate pe masura ce bebelusul se dezvolta. Dupa nastere, prima masa aduce o sarcina noua: coordonarea suptului cu inghitirea si respiratia.
Pentru fiecare inghititura de lapte, buzele, limba si mandibula lucreaza impreuna. Respiratia face o pauza foarte scurta in timpul inghitirii, apoi se reia. Bebelusul isi potriveste aceste actiuni pe parcursul mesei.
Cand logopedul intreaba cum au decurs mesele in primele luni, cauta sa inteleaga aceasta parte a dezvoltarii: copilul sugea usor, obosea repede, tusea sau avea nevoie de multe pauze?
Povestea alimentatiei poate oferi indicii utile pentru evaluare.
Ce se intampla cand copilul spune "mama"?
Spune incet "mama" si observa miscarile gurii.
Aerul iese din plamani, corzile vocale vibreaza, buzele se apropie pentru "m", apoi se deschid pentru "a". Mandibula si limba isi ajusteaza pozitia. Totul se petrece intr-o fractiune de secunda.
Copilul invata sa coordoneze aceste miscari in timp ce asculta cuvantul, ii intelege sensul si il foloseste pentru a te chema.
Un cuvant inseamna respiratie, voce si miscari precise, puse in slujba unui mesaj.
In terapie, urmarim felul in care copilul reuseste aceasta coordonare si alegem activitati potrivite dificultatii sale.
Osul hioid: mic, dar implicat in multe miscari
Sub mandibula se afla un os mic, in forma de U, numit hioid. Este sustinut de muschi si ligamente, iar de el se prind muschi care participa la miscarile limbii si ale laringelui.
Il folosim in activitati obisnuite, precum inghitirea. Cand luam o inghititura de apa, limba o impinge spre spate, iar hioidul si laringele se deplaseaza coordonat. Aceasta miscare ajuta la protejarea cailor respiratorii si la trecerea apei spre esofag.
De aici vine interesul logopedului pentru felul in care copilul isi misca limba, isi tine capul si inghite. Observam cum lucreaza impreuna structurile care participa la aceste activitati.
De ce scoatem un sunet cand ridicam ceva greu?
Probabil ai observat ca, atunci cand ridici o greutate, iti tii uneori respiratia si scoti un sunet scurt. Ceva asemanator se poate intampla cand impingi la toaleta.
Laringele, locul in care se afla corzile vocale, participa si la gestionarea presiunii din corp in timpul efortului. Inchiderea corzilor vocale retine pentru scurt timp aerul, iar eliberarea lui poate fi insotita de un sunet.
In vorbire, aerul este eliberat si dozat pentru sunete si cuvinte. De aceea, in cabinet observam daca vocea copilului se aude usor, daca gatul pare incordat sau daca apar ridicarea umerilor si oboseala.
Pozitia confortabila si sprijinul potrivit al corpului fac parte din conditiile pe care le luam in calcul.
Cum stie gura cata forta sa foloseasca?
Cand musti dintr-o banana, folosesti alta forta decat atunci cand musti dintr-un mar. Ajustarea se face cu ajutorul informatiilor primite din muschi si din tesuturile din jurul dintilor.
Trigemenul, al cincilea nerv cranian, participa la transmiterea informatiilor din zona fetei si a gurii. Tot el controleaza muschii folositi la mestecat. Astfel, sistemul nervos primeste informatii despre miscarile mandibulei si despre presiunea muscaturii.
Pe masura ce copilul descopera alimente potrivite varstei, invata sa le mute cu limba, sa le mestece si sa pregateasca inghitirea. Aceste abilitati ne arata cum isi foloseste gura la masa.
Pentru vorbire, exersam miscarile in sunete, silabe si cuvinte. Fiecare abilitate se dezvolta prin practica potrivita ei.
De ce ne intereseaza respiratia pe nas?
Respiratia confortabila conteaza pentru somn, alimentatie si activitatile de peste zi.
Un copil care sta frecvent cu gura deschisa, respira pe gura sau sforaie are nevoie de clarificarea cauzei. Medicul pediatru sau ORL poate verifica daca aerul trece usor prin nas. Evaluarea logopedica poate completa aceasta imagine prin observarea pozitiei buzelor si a limbii, a inghitirii si a vorbirii.
Pentru parinte, detaliile de acasa sunt utile: cum doarme copilul, cum respira in repaus si cat de confortabil mananca.
Cand este bine sa ceri o evaluare logopedica?
O evaluare este potrivita atunci cand o dificultate persista, se repeta sau afecteaza comunicarea si mesele copilului.
Cand comunicarea se dezvolta greu
Cere o evaluare daca observi ca:
In jurul varstei de 2 ani, copilul foloseste foarte putine cuvinte si se exprima mai ales prin gesturi sau cuvinte izolate.
Intelege greu cerinte simple din rutina zilnica.
Vorbirea este greu de inteles pentru varsta lui, iar incercarile de a se face inteles provoaca frecvent frustrare.
Se blocheaza in cuvinte, prelungeste sunete sau vorbeste cu incordare.
Reactiile la voce si sunete sunt inconstante ori are nevoie sa ii repeti des. In aceasta situatie, este utila si verificarea auzului.
In intervalul 19–24 de luni, reperele includ aproximativ 50 de cuvinte si combinatii de doua cuvinte, precum "mama, apa". Aceste repere orienteaza evaluarea, alaturi de intelegere, gesturi si felul in care copilul interactioneaza.
Cand mesele sunt dificile
Discuta cu pediatrul si cu un logoped cu pregatire in alimentatie si inghitire daca:
Copilul tuseste sau se ineaca repetat la lichide ori alimente.
Vocea suna umed, ca si cum ar avea lichid in gat, dupa inghitire.
Mesteca greu, pastreaza mancarea mult timp in obraji sau oboseste la masa.
Accepta foarte putine texturi, iar diversificarea alimentelor devine dificila.
Saliva se scurge frecvent si abundent, raportat la varsta.
Mesele sunt lungi si insotite frecvent de disconfort.
Cand respiratia sau vocea atrag atentia
Respiratia frecventa pe gura, sforaitul si somnul agitat merita discutate cu pediatrul sau medicul ORL. Raguseala persistenta si efortul vizibil la vorbire necesita evaluarea vocii si a laringelui.
Pierderea unor cuvinte sau abilitati deja dobandite cere o discutie prompta cu pediatrul.
Cum alegem ce lucram in logopedie?
Pornim de la copilul din fata noastra: ce intelege, cum comunica, cum pronunta si ce ii este greu in activitatile zilnice.
Stabilim obiective concrete. Pentru un copil, primul pas poate fi sa ceara ajutor printr-un gest sau un cuvant. Pentru altul, sa lege doua cuvinte, sa pronunte mai clar ori sa mestece mai eficient.
Cand includ activitati corporale sau elemente din metoda Padovan, explic familiei ce urmaresc si cum vom observa progresul.
Pentru familie, progresul se vede in momente obisnuite: copilul cere apa, povesteste ceva de la gradinita, este inteles mai usor sau participa mai confortabil la masa.
Privim copilul in ansamblu pentru a intelege ce il ajuta sa comunice mai usor.
