Ce înseamnă cu adevărat crizele de furie ale copilului de gradiniță și ce e în spatele lor
- 26 aug. 2025
- 2 min de citit

Furie, refuz, trântit pe jos… Sau doar un strigăt după reglare?
„Copilul meu are din nou o criză. Iar a aruncat cu jucării, iar a țipat că nu vrea la grădiniță iar s-a trântit pe podea.”
Mulți părinți se întreabă:
„E normal la vârsta asta?”
„Oare am făcut eu ceva greșit?”
„E doar răsfăț?”
Hai să o spunem clar:
La 3-4 ani, crizele de furie sunt un mod de a comunica, nu de a manipula.
Ce se întâmplă în creierul unui copil de 3-4 ani?
La această vârstă:
Sistemul limbic (emoțional) e foarte activ.
Cortexul prefrontal (care reglează emoțiile și gândirea logică) e încă imatur.
Copilul nu știe să spună „Mă simt copleșit pentru că nu-mi place tranziția de acasă la grădi”.
Așa că ce face?
Țipă. Aruncă. Plânge. Refuză. Se agață de tine.
Nu pentru că vrea să te provoace, ci pentru că nu știe cum altfel să spună: „Mi-e greu.”
Tipuri de crize. Nu toate sunt la fel!
Crize senzoriale: când mediul e prea stimulativ (zgomote, haine incomode, agitație).Exemplu: Copilul țipă la intrarea în sală pentru că nu suportă sunetul strident sau lumina.
Crize de control: când simte că i se impune ceva fără opțiune. Exemplu: Se trântește pe jos pentru că nu vrea să se încalțe singur iar tu îi spui: „Acum trebuie!”
Crize emoționale: când se rupe de tine și nu e pregătit. Exemplu: Începe să plângă imediat ce intră în curte pentru că simte nesiguranță.
Ce greșeli facem adesea?
Îl certăm (Te porți urât!)
Îl ignorăm complet (Lasă-l să plângă, îi trece.)
Îl pedepsim (Dacă mai plângi, nu mai ieșim în parc.)
Dar toate acestea nu ajută reglarea emoțională. Ba dimpotrivă, pot prelungi criza.
Ce ajută cu adevărat?
Observă funcția crizei: Ce s-a întâmplat înainte? Ce transmite copilul? (oboseală? frică? neputință?)
Fii ancora lui: Așază-te la nivelul lui, păstrează un ton cald, oferă-i contact vizual.
Pune în cuvinte ce simte: Te văd supărat. E greu acum dar sunt aici.
Oferă un gest de conectare: O îmbrățișare, o respirație împreună, o scurtă pauză.
Dacă aceste crize apar foarte frecvent
Este important să observi și alte semnale:

Crize zilnice la grădiniță.
Dificultăți de somn.
Reacții intense la tranziții sau stimuli senzoriali.
Dificultate în a se calma chiar și cu sprijinul tău.
Poate fi momentul să ceri sprijin profesionist pentru a înțelege mai bine nevoile copilului.
Cursul „Pas cu pas spre grădiniță” te ajută să:
Recunoști tipul de criză.
Îți gestionezi propriile reacții în fața furiei copilului.
Aplici tehnici de reglare emoțională, pas cu pas.
Va fi disponibil în curând pe site la secțiunea Online Programs. S-ar putea să fie exact ce ai nevoie ca să vezi crizele nu ca probleme, ci ca ocazii de conectare. Ramai aproape!



