Semnele pe care părinții le ratează și cum le schimbă viața copilului când sunt observate la timp
- Carmen Grigorescu
- acum 4 zile
- 3 min de citit
În fiecare săptămână, întâlnesc părinți care intră în cabinet cu un amestec de teamă, neliniște și speranță.
Și de multe ori aud aceeași propoziție:
„Am crezut că e doar o fază…”
Uneori sunt ani întregi în care părinții intuiesc că ceva „nu e chiar în regulă”, dar speră că timpul va rezolva totul. Nu din nepăsare, nu din lipsă de grijă, ci pentru că semnele sunt mici, subtile și ușor de interpretat greșit.
Adevărul este acesta:
dificultățile copiilor nu apar peste noapte doar că la început sunt șoapte, nu strigăte.
Iar în clipa în care părintele începe să le vadă cu adevărat…
de acolo începe și recuperarea.
1. Semne timpurii pe care părinții le ignoră cel mai des
Unii copii transmit foarte devreme mesajul că au nevoie de ajutor, doar că o fac prin semne mici:
1. Dificultăți de limbaj
– nu își găsește cuvintele
– fraze scurte sau incoerente
– povestește greu ce s-a întâmplat
– evită conversațiile
De multe ori, părinții spun: „E mai introvertit”.
Dar, în realitate, copilul se chinuie să traducă lumea în cuvinte.
2. Evitări senzoriale
– zgomotele îl copleșesc
– hainele „îl deranjează”
– refuză anumite texturi
– merge pe vârfuri
– se sperie ușor de schimbări
Nu e „răsfăț”. Nu e „prea sensibil”.
Este un sistem nervos care caută echilibru.
3. Rigiditate comportamentală
– vrea mereu același traseu, aceleași reguli
– se supără enorm când se schimbă ceva
– evită situațiile noi
Aici, copilul spune:
„Lumea este imprevizibilă. Ajută-mă să mă simt în siguranță.”
4. Dificultăți sociale
– nu știe „cum să intre în joc”
– preferă copiii mai mici sau adulții
– apare respingerea de la colegi
Nu e neapărat timiditate.
Uneori este o lipsă de abilități sociale care se poate recupera foarte bine.
5. Energie foarte crescută sau crize dese
Părinții spun: „E plin de energie” sau „Face crize din orice”.
Dar, în spatele acestor comportamente se ascund adesea:
– suprasolicitare
– anxietate
– nevoia de mișcare
– dificultăți de autoreglare
– sensibilitate senzorială
Comportamentul nu este „răutate”.
Este mesajul inteligenței emoționale încă formate.
2. De ce le ignoră părinții?
✔ Pentru că unele semne vin și pleacă.
✔ Pentru că există stereotipul „așa sunt copiii”.
✔ Pentru că speri să fie doar o etapă.
✔ Pentru că e greu să pui în cuvinte ceea ce simți că nu e în regulă.
✔ Pentru că diagnosticele sperie (pe nedrept).
Și pentru că, atunci când ești părinte, dragostea te face să speri mereu la ce e mai bine.
3. Ce se întâmplă când semnele sunt observate la timp
Aici este partea magică:
copiii se schimbă incredibil când intervenția e timpurie.
✔ evoluează mai repede
✔ se reglează emoțional
✔ prind curaj
✔ limbajul „înflorește”
✔ somnul se așază
✔ relația părinte–copil devine mai liniștită
✔ intrarea la grădiniță/școală devine mai ușoară
Am văzut copii care, în câteva luni, și-au schimbat traiectoria.
Și părinți care au spus:
„Nu știam că poate fi atât de bine.”
4. Cum poți observa corect copilul (fără panică)
Pune-ți aceste întrebări simple:
Se repetă comportamentul?
Îl afectează în viața de zi cu zi?
Îl limitează în relațiile cu ceilalți?
E ceva ce îți atrage atenția în mod constant?
A apărut brusc sau treptat?
Dacă răspunzi cu „da” la 2–3 întrebări, merită o evaluare.
5. Evaluarea nu e o etichetă, ci un GPS
Un diagnostic nu spune cine este copilul.
Spune doar ce nevoi are.
Evaluarea:
✔ clarifică situația
✔ liniștește familia
✔ aduce direcție
✔ oferă un plan de intervenție
✔ previne ani de rătăcire între specialiști
Este primul pas dintr-un proces în care copilul tău primește șansa de a crește așa cum merită.
CONCLUZIE
Semnele pe care le vezi azi nu sunt amenințări.
Sunt puncte de plecare.
Copiii nu ne cer perfecțiune.
Ne cer doar să îi privim cu atenție.
Pentru că, atunci când un părinte începe să vadă cu adevărat, începe vindecarea.
