Pentru ce sunt recunoscatoare anul acesta
- 31 dec. 2025
- 2 min de citit
La final de an, multi vorbesc despre recunostinta ca despre o stare frumoasa, calda, usor de afisat.
Din perspectiva mea, recunostinta nu are nimic festiv. Are mai degraba legatura cu realismul psihologic.
Recunostinta apare atunci cand poti privi anul care se incheie fara sa-l cosmetizezi.
Cu ce a durut.
Cu ce te-a obosit.
Cu ce te-a fortat sa te opresti.
Si abia apoi, sa poti spune:
da, au fost lucruri grele, dar au existat si puncte de sprijin reale.
Anul acesta sunt recunoscatoare nu pentru ca a fost usor.
Ci pentru ca a fost onest.
Sunt recunoscatoare pentru munca mea, asa cum este ea in realitate.
Lucrez cu copii si familii aflate in momente vulnerabile.
Asta nu inseamna doar joaca, progrese si rezultate frumoase.
Inseamna anxietate, vinovatie parentala, frici mari, uneori asteptari nerealiste si multa presiune.
Sunt recunoscatoare ca pot face aceasta munca cu rigoare clinica.
Ca pot evalua, nu ghici.
Ca pot explica, nu promite.
Ca pot pune limite, chiar daca uneori nu sunt confortabile.
Recunostinta mea merge spre anii de formare, experienta acumulata, supervizare, studiu constant.
Toate acestea ma ajuta sa raman asezata intr-o lume in care solutiile rapide sunt tot mai cautate.
Sunt recunoscatoare pentru oamenii care au ramas.
Nu pentru cei multi.
Ci pentru cei potriviti.
Parinti care au inteles ca procesul conteaza mai mult decat viteza.
Copii care au avut curajul sa intre in relatie.
Colaboratori care inteleg ce inseamna munca serioasa si punctualitate, nu doar vizibilitate.
Intr-un an in care expunerea online poate crea confuzie, sunt recunoscatoare pentru relatiile reale.
Pentru mesajele discrete.
Pentru recomandarile venite din incredere, nu din trend.
Sunt recunoscatoare pentru limitele mele.
Anul acesta am spus mai des nu.
Am raspuns mai rar la telefon.
Am refuzat sa dau opinii rapide fara evaluare.
Am protejat timpul meu personal.
Nu pentru ca nu imi pasa.
Ci pentru ca imi pasa suficient cat sa nu imi fac munca superficial.
Recunostinta pentru limite este un semn de sanatate psihica.
Fara limite, nici relatia terapeutica, nici cea personala nu rezista.
Sunt recunoscatoare pentru familie.
Pentru rutina.
Pentru lucrurile mici.
Pentru momentele in care nu sunt psiholog, nu sunt logoped, nu sunt specialist.
Sunt doar om.
Si mama.
Si partenera.
Si fiica.
Si prietena.
Aceste roluri ma tin ancorata in realitate mai mult decat orice formare profesionala.
Recunostinta nu inseamna ca totul a fost bine
Inseamna ca poti recunoaste ce a fost suficient de bun.
Ce te-a tinut pe linia de plutire.
Ce merita dus mai departe.
La final de an, poate cea mai importanta intrebare nu este:
Ce vrei de la anul viitor?
ci
Ce vrei sa pastrezi din acesta?
Iti multumesc pentru ca esti aici cu mine si pentru ca citesti ceea ce scriu.
Sa vina un an 2026 asa cum ti-l doresti!
La multi ani!
