Motricitate fină sau grosieră? De ce contează ordinea în dezvoltarea copilului

Ce înseamnă cu adevărat să fie pregătit pentru școală

De multe ori, părinții îmi spun cu mândrie că micuțul lor recunoaște literele, știe să numere până la zece și poate colora fără să depășească conturul. Apoi adaugă, cu o urmă de îngrijorare: „Dar nu stă prea mult locului, se plictisește repede și vrea mereu altceva.”

Când aud asta, le spun mereu același lucru: a fi pregătit pentru școală nu înseamnă să știi literele, ci să ai corpul și mintea pregătite pentru a învăța.

Un copil pregătit pentru școală nu este cel care știe, ci cel care poate.

Poate să stea, să se concentreze, să se autoregleze. Poate să asculte, să coopereze, să depună efort fără să se epuizeze. Toate aceste „poate” vin dintr-o bază corporală solidă, construită prin mișcare, joacă și explorare.

Ordinea naturală a dezvoltării

Motricitatea grosieră și cea fină nu se dezvoltă în același timp, ci în etape.

Prima apare motricitatea grosieră adică mișcările mari care implică mușchii trunchiului, ai brațelor, ai picioarelor. Acestea asigură echilibrul, coordonarea, stabilitatea și forța. Pe măsură ce copilul devine sigur în corpul lui, se dezvoltă motricitatea fină adică controlul precis al degetelor, al încheieturilor, al ochilor.

În limbaj simplu: înainte să scrie, copilul trebuie să se miște.

Să se cațere, să alerge, să sară, să se rostogolească. Să își simtă corpul și să-l poată controla.

Motricitatea grosieră este fundația pe care se construiesc toate abilitățile fine: scrisul, desenul, decupatul, chiar și atenția.

Dacă această ordine este inversată și se insistă prea devreme pe activități statice, apar tensiuni și frustrări. Copilul pare că refuză dar de fapt corpul nu e pregătit. Nu are stabilitatea necesară pentru a susține finețea.

Când grăbim etapele

Am lucrat cu o fetiță de 5 ani care știa deja literele dar nu suporta să coloreze sau să scrie. Se ridica mereu, își pierdea răbdarea, spunea că o dor mâinile. După câteva săptămâni de jocuri de echilibru, de târât, de aruncat și prins mingea, ceva s-a schimbat. A început să stea mai mult, să se bucure de activitate. Nu pentru că a fost forțată, ci pentru că trunchiul ei a devenit stabil iar mișcările fine au avut pe ce se sprijini.

Asta se întâmplă cu foarte mulți copii care, aparent, nu sunt atenți sau interesați. În realitate, ei se confruntă cu un decalaj între ceea ce li se cere și ceea ce corpul lor poate susține.

Semne că motricitatea grosieră nu este suficient dezvoltată

– copilul obosește repede la stat pe scaun

– are un echilibru instabil

– evită jocurile care implică sărituri, alergare, rotire

– se împiedică des sau cade fără motiv

– prinde greu mingea sau fuge stângaci

– pare că nu-și coordonează bine corpul în spațiu

Aceste semne nu înseamnă neapărat o problemă gravă dar arată că sistemul neuromotor are nevoie de stimulare.

Ce puteți face acasă

Mișcarea nu trebuie să însemne sport de performanță. Ceea ce contează este varietatea și bucuria de a explora corpul.

– Jocuri de urcat, coborât, sărit, cățărat

– Mers pe vârfuri, pe călcâie, pe linie

– Aruncat și prins mingea cu ambele mâini

– Dans liber, balans, mișcare pe muzică

– Stat pe burtă în timp ce colorează, citește sau ascultă povești

– Jocuri de tras, împins, rostogolit, balans pe pernă instabilă

Prin aceste activități, copilul nu doar își dezvoltă mușchii, ci și încrederea în propriul corp. Învață să își simtă limitele, să-și coordoneze mișcările și să rămână prezent în ceea ce face.

Când copilul este pregătit cu adevărat

Pregătirea pentru școală nu începe cu alfabetul. Începe cu stabilitatea posturală, cu atenția, cu plăcerea de a descoperi. Un copil pregătit pentru școală este cel care are un corp ancorat, o minte curioasă și o inimă deschisă spre nou.

Când aceste trei elemente lucrează împreună – corp, minte, emoție – învățarea devine un proces natural, nu o luptă.

În cabinet, văd deseori copii care nu pot scrie nu pentru că nu vor, ci pentru că trupul lor nu este încă pregătit. Și văd părinți care, odată ce înțeleg acest lucru, respiră ușurați. Realizează că nu e nevoie de presiune, ci de mișcare, de timp și de încredere.

În concluzie, un copil pregătit pentru școală nu este cel care știe literele, ci cel care poate sta, observa, asculta, se poate autoregla și se bucură de procesul învățării.

Ordinea dezvoltării nu e un detaliu tehnic, ci cheia unei copilării echilibrate.

Atunci când îl lăsăm să se miște, să exploreze și să descopere prin corp, îi oferim exact ceea ce are nevoie pentru a învăța.

Nu cu efort, ci cu bucurie.

Pentru că învățarea adevărată începe din corp.

Să îți fie de folos aceste informații!