Feedbackuri reale din 2025
- Carmen Grigorescu
- 23 dec. 2025
- 3 min de citit
Cum ma vad parintii si familiile care au lucrat cu mine in 2025. Un articol sincer despre claritate, asumare, empatie si responsabilitatea reala din spatele evaluarilor si terapiei copiilor.
Nu am scris acest articol ca sa ma laud.
L-am scris pentru ca, la finalul multor evaluari sau procese de lucru, parintii imi spun lucruri care se repeta.
Iar cand ceva se repeta, merita ascultat.
In 2025, au ajuns la mine familii obosite.
Parinti care au fost la multi specialisti, cu multe hartii, multe pareri si putina coerenta.
Parinti care simteau ca ceva nu este in regula cu copilul lor, dar nu reuseau sa inteleaga ce anume si de ce.
Cand ii intreb ce a contat pentru ei in lucrul cu mine, raspunsurile au un fir comun.
Claritatea care linisteste
Multi imi spun ca, pentru prima data, au inteles ce se intampla cu copilul lor.
Nu dintr-un raport greu de citit.
Nu din termeni medicali aruncati rapid.
Ci din explicatii logice, asezate, in care corpul, emotia, comportamentul si invatarea sunt legate intre ele.
Parintii imi spun ca au plecat din evaluare mai calmi. Nu pentru ca „a fost bine”, ci pentru ca aveau un sens, o directie in care sa mearga.
Viziunea de ansamblu
Un feedback constant este ca nu lucrez fragmentat.
Ca nu ma opresc doar la limbaj, doar la comportament sau doar la teste.
Ca privesc copilul ca pe un intreg si ca fiecare informatie capata valoare doar atunci cand este pusa langa celelalte.
Multi parinti imi spun ca, pana sa ajunga la mine, au simtit ca fiecare specialist vede doar bucata lui. Iar copilul ramanea, intre timp, acelasi.
Onestitatea care doare, dar ajuta
Uneori spun lucruri greu de auzit insa si asta face parte din meseria mea. Pun psihodiagnostice, intocmesc rapoarte de evaluare pentru comisii.
Trebuie sa anunt parintii ca nu este doar o faza.
Ca unele dificultati nu dispar de la sine.
Ca anumite terapii „la moda” nu au baza reala.
Feedbackul primit este ca aceasta onestitate a fost, pe termen lung, un sprijin.
Pentru ca a scurtat drumul.
Pentru ca a salvat timp.
Pentru ca a pus limite clare intre speranta realista si promisiunea falsa. Nu trebuie cautati specialistii care spun ceea ce vrem noi sa auzim, ci realitatea.
Fermitate cu empatie
Parintii imi spun ca s-au simtit intelesi, nu abandonati in emotie.
Ca au primit validare, dar si directie.
Ca stiau exact ce au de facut, pas cu pas.
Nu cred in presiune.
Dar nu cred nici in amanari care costa dezvoltarea copilului. Timpul trece, in defavoarea copilului.
Responsabilitatea evaluarii
Un alt feedback care revine este legat de seriozitatea muncii mele.
De structura evaluarilor.
De explicatiile detaliate.
De faptul ca imi asum ce scriu si ce recomand.
De punctualitate si de time management.
Multi parinti imi spun ca, pentru prima data, au simtit ca cineva „tine cazul”. Ca nu sunt lasati singuri cu un diagnostic sau cu o lista de recomandari fara sens.
Umanitatea
Dincolo de competente, oamenii vorbesc despre atmosfera.
Despre calm.
Despre siguranta si incredere.
Despre faptul ca nu au fost judecati.
Nu promit miracole.
Nu vand iluzii.
Dar ofer ceva mult mai valoros: intelegere reala si pasi clari.
Aceste feedbackuri nu sunt un premiu.
Sunt o responsabilitate.
Ma obliga sa raman atenta.
Sa raman critica.
Sa raman riguroasa.
Si, mai ales, sa raman umana.
Pentru ca in lucrul cu copiii, superficialitatea nu este o greseala mica.
Este o pierdere de timp.
Iar timpul, in dezvoltarea unui copil, este esential si..ireversibil!
