Dincolo de specializare: cum ajutam cu adevarat copilul si familia
- Carmen Grigorescu
- acum 13 minute
- 2 min de citit
In practica noastra, ca specialisti, suntem formati sa lucram foarte bine pe domeniul nostru. Psihologul evalueaza. Logopedul lucreaza pe limbaj. Terapeutul ocupational pe senzorial. Medicul pune diagnosticul. Profesorul observa comportamentele in clasa.
Toate acestea sunt corecte.
Problema apare atunci cand fiecare ramane
strict in „bucataria” lui.
Dezvoltarea umana nu functioneaza pe bucati separate.
Un copil nu este doar limbaj.
Nu este doar motricitate.
Nu este doar comportament.
Nu este doar emotie.
Toate sunt legate intre ele.
Ce vad frecvent la evaluare
La cabinet vin parinti cu dosare groase.
Evaluari psihologice.
Scrisori medicale.
Rapoarte logopedice.
Recomandari de la gradinita sau scoala.
Documentele sunt corecte, uneori foarte bine facute.
Dar parintii imi spun acelasi lucru:
„Nu inteleg ce inseamna toate astea.”
„Ni s-a spus ca sunt dificultati, dar nu stim ce sa facem concret.”
„Fiecare specialist a spus altceva.”
„Nu ne-a pus nimeni cap la cap informatiile.”
Si atunci apare confuzia. Frica. Vinovatia.
Parintii ajung sa alerge dintr-un loc in altul, fara o directie clara.
Limbajul prea medical rupe legatura cu parintele
Un alt obstacol major este limbajul rigid, excesiv medical.
Termeni corecti stiintific, dar imposibil de inteles pentru un parinte.
Parintele nu are nevoie doar de un diagnostic.
Are nevoie sa stie:
– ce inseamna asta pentru copilul meu
– ce se intampla in corpul si creierul lui
– ce pot face eu, acasa
– ce e prioritar si ce mai poate astepta
Cand limbajul ramane rece si abstract, parintele pleaca cu hartii, dar fara claritate.
De ce e esential sa cunoastem domeniile conexe
Nu inseamna ca un specialist trebuie sa faca munca altuia.
Inseamna sa inteleaga suficient incat:
– sa recunoasca legaturile reale dintre dificultati
– sa stie cand si unde sa indrume corect
– sa nu minimalizeze munca celuilalt specialist
– sa poata traduce informatia pentru parinte
Un psiholog care intelege bazele dezvoltarii motorii va privi altfel atentia si comportamentul.
Un logoped care intelege senzorialul va aborda diferit limbajul.
Un educator informat va face diferenta intre opozitie si supraincarcare emotionala.
Parintele are nevoie de o imagine de ansamblu
Rolul nostru nu este doar sa evaluam sau sa intervenim.
Este sa ajutam parintele sa inteleaga copilul ca intreg.
Cand informatiile sunt puse impreuna:
– interventia devine coerenta
– parintele capata incredere
– copilul primeste ajutor real, nu fragmentat
Dezvoltarea nu se trateaza pe specializari izolate.
Se sprijina prin colaborare, comunicare si o privire integrata.
In concluzie, specializarea este necesara.
Dar izolarea profesionala face rau.
Copiii si familiile nu au nevoie de specialisti buni doar pe bucata lor.
Au nevoie de specialisti care pot face legaturi, pot explica, pot indruma si pot vedea omul din fata lor, nu doar raportul.
Dezvoltarea umana este un intreg.
Iar munca noastra ar trebui sa reflecte asta.
