De ce un copil nu poate scrie bine dacă nu știe să sară sau să se cațere

Legătura dintre motricitatea grosieră și cea fină în dezvoltarea copilului

În cabinet, aud des aceeași îngrijorare.

Părinții îmi spun că micuțul nu ține bine creionul, că obosește repede la teme sau că scrisul arată urât. Uneori e privit ca o problemă de atenție, alteori ca o lipsă de interes. Dar adevărul e că, în multe cazuri, răspunsul nu se află la nivelul mâinii, ci mai sus – la umeri, spate și trunchi.

Scrisul este o activitate complexă care presupune control motor fin, coordonare vizuală, atenție și rezistență la efort. Toate acestea depind de o fundație care se construiește mult mai devreme, prin mișcare. Înainte ca un copil să poată scrie, el trebuie să se miște. Să sară, să se cațere, să se rostogolească, să tragă, să împingă, să-și simtă corpul în spațiu.

Motricitatea grosieră (mișcările mari ale corpului, cele care implică forță, echilibru și stabilitate) este temelia pentru toate abilitățile ulterioare. Copilul care aleargă, care își folosește brațele, spatele și picioarele în activități variate își întărește mușchii proximali, cei care susțin trunchiul și umerii. Abia pe această stabilitate se poate construi motricitatea fină (controlul delicat al degetelor, coordonarea ochi–mână, precizia și răbdarea de care e nevoie pentru a scrie).

Un copil care nu are o bază posturală solidă obosește repede. Îl vezi cum se sprijină cu capul în palmă, cum apasă foarte tare pe creion, cum se lasă cu tot corpul peste bancă. Nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate. Corpul lui nu e încă pregătit să susțină mintea într-o activitate statică.

Această relație între corp și scris devine foarte vizibilă atunci când copilul trece de la grădiniță la școală. Brusc, timpul de stat la masă crește iar nevoia de mișcare e adesea ignorată. Mulți copii încep să manifeste rezistență la teme, refuzuri, oboseală, frustrări. Iar părinții cred că e o problemă de motivație când de fapt este o chestiune de dezvoltare fizică.

De aceea, mișcarea ar trebui să rămână o parte zilnică din rutina copilului chiar și atunci când a început școala.

Activitățile care implică echilibru, coordonare și forță ajută la dezvoltarea controlului fin și a rezistenței mentale.

Activități simple pentru acasă

– Cățăratul pe perne, mobilier sigur sau trasee improvizate

– Târâtul pe burtă, ca soldatul

– Balansul pe o minge mare sau pe o pernă instabilă

– Statul pe burtă în timp ce desenează sau colorează

– Împinsul și trasul obiectelor grele: coșul de jucării, un scaun, o pernă mare

Toate aceste mișcări activează simultan mai multe arii din creier: sistemul vestibular (responsabil cu echilibrul), sistemul proprioceptiv (care transmite informații despre poziția corpului în spațiu) și ariile motorii superioare care susțin atenția și autocontrolul.

Practic, corpul devine terenul de antrenament al minții.

Atunci când copilul are libertate de mișcare, când explorează, se cațără și descoperă prin corp, el își construiește fără să știe structurile neurologice care îi vor permite, mai târziu, să stea, să scrie, să gândească și să creeze.

De aceea, înainte să cerem unui copil să scrie frumos și drept, e important să ne întrebăm dacă îi oferim destul spațiu să se miște.

Scrisul nu începe cu degetele.

Scrisul începe în spate – acolo unde se formează forța, echilibrul, încrederea și răbdarea.

Să îți fie de folos!