Comportamentele „neadecvate” la copiii mici și ce e în spatele lor

De ce face așa?

De ce se trântește pe jos?

De ce se lovește cu capul de perete?

De ce țipă când doar i-am schimbat bluza?

Sunt întrebări pe care le aud frecvent de la părinții cu care lucrez de aproape două decenii. Și mereu spun același lucru: un comportament e un mesaj, nu un dușman. Copilul nu vrea să te enerveze, nu are un plan ascuns și nici nu e „răsfățat”. Înainte de a trage concluzii, hai să ne uităm cu ochi curioși la ce ne spune acel comportament. Poate fi o fereastră deschisă către o nevoie neîmplinită, o dificultate senzorială, o lipsă de reglare emoțională sau pur și simplu, un semnal de oboseală.

Ce înseamnă, de fapt, „comportament neadecvat”?

E un termen generic pe care îl folosim atunci când un comportament nu se potrivește contextului sau așteptărilor adultului. Dar ceea ce e „neadecvat” pentru noi poate fi o strategie de adaptare pentru copil. De exemplu:

• Un copil care mușcă des colegii de grădiniță ar putea de fapt să caute input senzorial puternic pentru gură.

• Un copil care pare că „se bagă în seamă” când adulții vorbesc poate de fapt să aibă o anxietate crescută și nevoie de conectare.

• Un copil care pare nepoliticos pentru că ignoră cererile tale poate nu te ignoră, ci e pur și simplu copleșit senzorial.

Hai să vorbim despre sistemul senzorial

Mulți părinți nu știu că noi avem mai mult de 5 simțuri. Pe lângă auz, văz, gust, miros și tactil, mai avem și:

• Sistemul vestibular care ne ajută să ne menținem echilibrul și postura.

• Sistemul proprioceptiv care ne spune unde sunt părțile corpului nostru în spațiu.

• Sistemul interoceptiv care ne ajută să simțim foamea, nevoia de toaletă, temperatura corpului etc.

Atunci când unul sau mai multe dintre aceste sisteme sunt hipersensibile sau hiposensibile, copilul va reacționa într-un mod care pare neobișnuit. De exemplu:

• Copiii hipersensibili tactil pot refuza să poarte haine cu etichetă, să meargă desculți sau să fie atinși.

• Copiii hiposensibili vestibular pot căuta mișcare constant: se învârt, sar, se aruncă pe canapea, se cațără.

• Copiii cu hipersensibilitate auditivă pot plânge sau intra în panică la zgomote banale pentru noi: aspiratorul, foarfeca, copiii care țipă în curte.

Iar când aceste nevoi nu sunt înțelese, comportamentele apar pentru că copilul nu are alt limbaj mai eficient în acel moment.

Exemple concrete pe care le-am văzut frecvent în cabinet:

• Ana, 3 ani: plângea isteric la baie când mama îi spăla părul. Nu era o „criză de răsfăț”, ci o hipersensibilitate la atingerea apei pe scalp. Soluția? Schimbarea poziției, o glugă specială și validarea fricii.

• Matei, 4 ani: mușca colegii de fiecare dată când se simțea agitat. Nu avea cuvintele să spună „mă simt copleșit” și nu putea verbaliza dorința de pauză. L-am ajutat cu jucării de mestecat, pictură cu degetele și pauze senzoriale ghidate.

• Daria, 3 ani și jumătate: țipa când era schimbată deși nu o durea nimic. Am descoperit o combinație între hipersensibilitate tactilă și lipsă de control. A funcționat de minune când mama a început să îi explice pas cu pas ce urmează și i-a dat posibilitatea să aleagă între două bluze.

Ce pot face părinții?

Nu e nevoie să devii terapeutul propriului copil. Dar poți fi detectivul lui: să observi, să înregistrezi (mental sau pe hârtie) când apare comportamentul, în ce context, ce îl precede și ce urmează după el.

Îți las mai jos câteva întrebări-cheie care te pot ajuta:

• Ce s-a întâmplat chiar înainte de comportament?

• Era copilul flămând, obosit, frustrat, într-un mediu aglomerat?

• A existat un sunet puternic, o lumină agresivă, o atingere neașteptată?

• Ce a făcut adultul după comportament? A fost atenție, ceartă, alinare, retragere?

Răspunsurile te pot ghida spre înțelegerea funcției comportamentului. Și, din experiența mea, când părintele înțelege funcția, intervenția devine mult mai blândă și eficientă.

Fiecare copil își face propriul drum în lume. Unii merg pe asfalt neted, alții prin păduri dese. Comportamentele nu sunt greșeli de corectat ci coduri de descifrat. Cu răbdare, curiozitate și sprijinul potrivit, poți deveni ghidul care îl însoțește pe copil în jungla emoțiilor și a senzațiilor.

Și dacă simți că ai nevoie de ajutor, cere-l. Nu ești singur. Sunt aici părinți, psihologi, educatori care îți pot fi alături.